0 Cosul meu
  • Cactuşii - cultivare şi îngrijire

Pornind de la faptul că popularitatea cactuşilor - aceste fascinante plante, cu florile într-o bogată paletă coloristică - este în continuă creştere, prezenta carte îşi propune să ofere celor interesaţi o serie de informaţii despre cultivarea şi îngrijirea lor la domiciliu. Cititorii vor afla care este habitatul natural al acestor plante, precum şi o serie de curiozităţi din viaţa lor, fiindu-le prezentate apoi aspecte legate de modul de cultivare a cactuşilor în locuinţele noastre, în grădini, sere, în câmp, precum şi de aranjarea lor într-un mod cât mai decorativ.


Pas cu pas, iubitorii acestor plante vor fi instruiţi cum să aleagă soiul de cactus potrivit şi vasul în care va fi sădit, ce îngrăşăminte să i se administreze, care sunt condiţiile ce trebuie să i se asigure pentru o bună dezvoltare, dezvăluindu-li-se apoi particularităţi legate de înmulţirea şi altoirea diferitelor soiuri.


Nu au fost uitate informaţiile despre bolile şi dăunătorii cactuşilor şi mijloacele de combatere a acestora. La final este ataşat un calendar, defalcat pe luni, conţinând lucrările de întreţinere a cactuşilor pe tot parcursul anului.


Pentru descrierea generală a produsului accesați categoria – Specificații.

 

Linkuri utile:

http://hortiweb.ro 

http://hortiweb.ro/flori 


 

Magazinul on-line Hortiweb face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de către producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.

 

Cărți de specialitate
Autor Markus Berger
Editura Editura CASA
Anul apariției 2012
ISBN 9786068189529
Număr pagini 80
Limba Română
Categorie Flori

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Cactuşii - cultivare şi îngrijire

  • Producător: Editura CASA
  • Cod produs: Cactuşii - cultivare şi îngrijire
  • Disponibilitate: În Stoc
  • 28,80RON


Etichete: Cărți de specialitate, Flori, Cactusi, Plante, Markus Berger